O vizită tradițională în Suceava

O plimbare prin Suceava începe neapărat cu o vizită în Cetatea de Scaun a Sucevei și nu se poate încheia fără a gusta tradiționala tochitură moldovenească. Acestea două și încă opt lucruri de făcut în Suceava...

O vizită tradițională în Suceava
O vizită tradițională în Suceava

Cum am ajuns în Suceava? Plecată să găsesc cel mai bun cozonac tradițional. Iar cum termenul de comparație din sud, de la bunică-mea este dinspre sârbi, am plecat spre celelalte origini. O ramură de străbunici fiind din nordul Moldovei, până la mine au ajuns doar frânturi din amintiri. Așa că mă întorc să găsesc inspirația la ea acasă.

După toată experiența, am decis să fac o listă cu 10 lucruri de făcut și de văzut în Suceava. În care să intre și ce e de văzut dar și unde găsim după ce am plecat de la început: cozonacul Bujor.

Muzeul Satului Bucovinean

Știți ce este daracul? Dar oloinița? Neștiind răspunsul la aceste două întrebări, am fost îndrumați către Muzeul Satului Bucovinean din Suceava. Bine, și pentru a vedea cum arată un sat tradițional bucovinean. Cu gospodării cu școală, cu biserică și cârciumă, cu tot. În special morile de apă și piua cu sumane au fost unele din instalațiile cele mai atractive și mai neobișnuite pentru niște orășeni sadea, ca noi.

Cetatea de Scaun a Sucevei

Din perspectiva mea, este cea mai bine organizată prezentare din punct de vedere multimedia a unui ansamblu istoric de acest gen. Și ca să nu fie confuzie, Cetatea de Scaun a Sucevei nu este tot una cu Cetatea Sucevei. Există și aceea, fiind construita tot de Petru I dar aceea este Cetatea de Apus sau Cetatea Scheia. Cetatea de Scaun este martora mutării capitalei Moldovei la Suceava, în 1388 și cea mai bine păstrată fortificație din Suceava.

Muzeul de Istorie

Pe lângă imaginea uni muzeu clasic cu exponate și expozițiile permanente din Sala Tezaurului sau a Tronului, Muzeul de Istorie din Suceava deține și multe lucrări ale artiștilor români renumiți. Și o altă parte interesantă o constituie, nu doar clădirea Muzeului de Istorie construită în stil neoclasic la 1902 ci și turul “Prin Suceava la 1900”. Turul virtual prezintă arhitectura veche a Sucevei din care, din păcate, nu au mai rămas prea multe repere după anii ‘60.

Hanul Domnesc

Una din clădirile istorice ce au supraviețuit demolărilor din anii ’60 este Hanul Domnesc. Fosta casă a domnitorului Moldovei, Miron Barnovschi, a fost donată Mitropoliei Sucevei și transformată în han. Iar la sfârșitul anilor 1780, devenise reședință a familiei regale pe timp de vânătoare. Astăzi este administrat de Muzeul Bucovinei și adăpostește Muzeul Etnografic și Artă Populară.

Vechiul centru medieval al orașului Suceava

Rămășitele vechiului centru medieval sunt întinse pe o zonă cuprinsă între străzile Ștefan Cel Mare, Ana Ipătescu, Petru Rareș și Nicolae Bălcescu. Curtea Domneasca, unul din edificiile medievale refăcute consecutiv atât de Stefan cel Mare cât și de Vasile Lupu, a rămas abandonată în timp, în mijlocul orașului.

Mânăstirea Sfântul Ioan cel Nou

Tot în centrul Sucevei întâlniți și Mânăstirea Sf. Ioan cel Nou care înglobează monumentul UNESCO, Biserica Sf. Gheorghe, cea mai veche biserică – Biserica Mirăuți și Turnul lui Alexandru Lăpușneanu. Cel care a mutat capitala Moldovei la Iași, în 1564, la aproape două sute de ani după ce Petru I o stabilise în Suceava..

Biserica Sfântul Ioan Nepomuk

Cea mai mare biserică romano-catolică din Bucovina este o construcție impunătoare realizată în stil baroc. În turnul clopotniței sale se află primul orologiu cu destinație publică.

Casa Memorială Ciprian Porumbescu

Este o altă relicvă a trecutului, nedemolată de regimul comunist, în care s-a deschis în amintirea compozitorului un mic muzeu. Casa nu arată nici pe departe ca originalul, trecând prin varii modificări structurale dar bârna de susținere cu semnătura copilăreasca a lui Porumbescu încă există pe Strada Prunului Nr. 1, în Suceava.

Festivalul International al Obiceiurilor de Iarnă

În fiecare a treia zi de Crăciun din an, în Suceava, conform tradiției, începe Festivalul Obiceiurilor de Iarnă. Nu are legătură cu cel de la Rio dar tot se defilează cu costume, in acest caz, populare. Urătorii fac paradă cu măști, obiceiuri și tradiții populare specifice fiecărei zone iar sărbătorile parcă se însuflețesc și mai tare. Muzică, cântec, bucate alese și joc de opinci pe străzile cetății de scaun de altă dată.

Cozonac Bujor

Și dacă tot am vorbit de mâncare, știți că nu există cozonac mai pufos ca-n Suceava. Și dacă nu-l găsiți în magazine, sau la târg ori la festival, vă recomand să încercați la Casa Bucovineană sau la Cofetăria Bujor.

Altă recomandare este să alegeți o cazare unde gătesc tradițional și poate gazdele au loc în bucătărie cât să vă invite la frământat. Eu rețeta nu o dau.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-ne un SHARE de ajutor pe oricare dintre canalele noastre de mai jos: Facebook, Instagram, Pinterest, Twitter, WhatsApp sau chiar LinkedIn.