7 lucruri de făcut în Sovata

Sovata, în nordul Ținutului Sării, este locul în care ajungi cu toate problemele zilelor noastre și le lași pe apă.

7 lucruri de făcut în Sovata

Sovata, în nordul Ținutului Sării, în Mureș, este locul în care ajungi cu toate problemele zilelor noastre și le lași pe apă. Lacurile sărate și calde absorb orice urmă de stres și te lasă să ieși calm și încărcat de bună dispoziție sau somn, după caz. Sunt nouă lacuri din care puteți alege în Sovata, fiecare diferit de celălalt prin formă, conținut sau culoare.

Așadar, oriunde v-ați caza, lângă pensiune sau vilă ori hotel există, în imediata apropiere un lac, un traseu de parcurs sau o aventură de încercat. Vă las aici cele mai importante șapte lucruri pe care trebuie să le bifați în vacanța voastră din Sovata.

Parc Aventura

La Adrenalin Plus, timp de o oră și jumătate te poți maimuțării în fel și chip. Sunt trasee pentru toată lumea, pe marginea lacului Tineretului, pe care chiar îl puteți traversa pe tiroliană.

Lacul Ursu

Acum 145 de ani se forma cel mai mare lac helioterm din lume aici, în Sovata. Lacul Ursu are cea mai mare concentrație salină de pe glob. Iar temperatura este de 29 de grade. Apa este perfectă atât pentru bălăceală cât și pentru tratament sau, de fapt mai ales pentru tratamente.

Turism balnear

Ca tot vorbeam de Lacul Ursu, în Spa-urile de relaxare și tratament din Sovata, se fac foarte multe tratamente bazate atât pe apa cât și pe nămolul din lacurile din zonă. Împachetări cu nămol, masaje, băi, orice vă trece prin cap pentru a va simți ca în puf pentru câteva zile, sigur găsiți într-unul din centrele de wellness.

Lacul Negru

Tot un lac cu apă sărată dar de data aceasta, puteți înota în unicul lac antroposalin din Sovata. Antroposalin face referire la modul de formare al lacului, adică prin acumularea de apă în conurile de exploatare a sării. Și, desigur că aici găsiți un alt fel de nămol, cu alte proprietăți terapeutice. Trebuie încercat și acesta.

Plimbare cu Mocănița

Mocănița Sovata are un traseu de 18 km pe care, dus-întors, îl face în aproximativ două ore. Drumul trece pe lângă case mai vechi și mai puțin vechi, o pădure fermecată, o zonă sălbatică în care puteți vedea tot soiul de animale (mai puțin când fluieră locomotiva) și se intersectează cu drumul de legătura Sovata – Reghin de doua ori. Am cântat, am aplaudat, am făcut multe poze și am ajuns epuizați înapoi, în Gara Mică.

Turnul Belvedere

Pentru o serie de fotografii panoramice merita sa urcați multe, multe, multe trepte până sus în turn.

Echitație Amenus

Hipoterapie. După terapia cu căței și pisici mi se pare cea mai relaxantă terapie prin mângâierea animalelor. Dar cel mai rapid prietenia căluților poate fi câștigată cu un morcov sau două mere, după care puteți învăța liniștiți să călăriți.

Atunci când rezervele de energie vi s-au epuizat, indiferent unde vă aflați în stațiune, apelați cu încredere la generoasele dimensiuni ale unui colac secuiesc cu înghețată ori ale unui langoș cu multă, multa brânză și smântâna. Sau invers. Mâncarea de stradă din Sovata este delicioasa dar și restaurantele au delicatese care mai de care mai ademenitoare.

Acestea fiind spuse, mergeți la Sovata pentru oricare din motivele de mai sus și să ne spuneți și nouă cum v-a plăcut!