Plimbare prin Apuseni

Parcul Natural Apuseni poate fi o gazdă perfectă pentru o vară întreagă sau câțiva ani la rând, fără să plictisească și fără să se repete. Sunt atâtea lucruri unicat în Apuseni încât nu avem suficiente ore într-o zi să le enumeram pe toate.

Plimbare prin Apuseni

Profităm de timpul rămas în vacanțele de iarnă și ne facem deja planuri pentru vara ce vine. Nici nu mai e mult până atunci și vrem să plecăm în drumeții. Iar unul din locurile în care putem face multe trasee este în Parcul Natural Apuseni.

Obiective Turistice din Parcul Natural Apuseni

Prima oprire, nu departe de intrarea în Parc, la Gârda de Sus, se afla Peștera Scărișoara, în interiorul căreia se vizitează cel mai mare Ghețar din România. Un traseu ușor, de parcurs în 15 minute fix până la intrarea în peșteră. Peștera se vizitează mai tot timpul anului, dar in special primăvara sau la sfârșit de iarnă.

Peștera Ghețarului de la Vârtop

Parcul Natural Apuseni este bogat din punct de vedere al peșterilor iar Peștera Ghețarului de la Vârtop, aflata lângă Cătunul de Piatră, din Arieșeni, Peștera Minunată, cum i se mai spune, se poate vizita intre 1 iunie și 1 Septembrie.  

Peștera Urșilor

Peștera unicat din România, a fost un  loc sacru pentru urșii de cavernă care urmau să se stingă și se retrăgeau în adâncul peșterii. Aici au fost găsite foarte multe fosile ale ursului dispărut cu mai bine de 15.000 de ani în urmă.

Peștera Micula

Nu departe de Peștera Urșilor a fost descoperită o alta, care promite să fie și mai spectaculoasă decât cea amintită. Plină de galerii întortocheate, lacuri, perle de peșteră și chiar cascade, peștera se află în plină explorare științifică. Ceea ce înseamnă că nu este deschisă încă vizitării. De abia aștept să se poată intra!

Avenul Borțig

Este o deschidere largă de 35 de metri la baza căreia se află și se poate observa de la suprafața, al 2-lea cel mai mare ghețar din România, după Ghețarul Scărișoara. Coborârea până la ghețar se poate face doar cu echipament special dar și vederea de sus este suficient de impresionantă cât să merite drumul până acolo.

Ghețarul Focul Viu

Da este un ghețar ascuns într-o peșteră iar numele îi vine de la jocul de lumini pe care soarele îl face în momentul în care cade pe suprafața ghețarului printr-un intrând îngust. După cel de la Scărișoara și cel din Avenul Borțig, Ghețarul Focul Viu este al 3-lea ca dimensiune din România.

Cetățile Ponorului

Situate pe platoul Padiș din Munții Bihorului, complexul carstic, supranumit și Everestul speologiei române, Peștera Cetățile Ponorului poate fi vizitată, în zona de suprafață, cât și galeria subterană până la Sala Taberei cu echipament adecvat dar, mai departe, drumul este deschis doar speologilor.

Cheile Galbenei

Valea Galbenei este un ansamblu de chei spectaculoase, prinsă într-un canion îngust, unde, la un moment dat apare o intrare de peșteră unde apa râului intra în tunelul subteran din Cheile Galbenei și care se termină în cădere într-o cascadă evantai, înaltă de 7 metri. Traseul punctului Galben este lung și obositor, durează aproximativ 9 ore și este interzis iarna.

Trasee în Parcul Natural Apuseni

Sunt în total 25 de trasee prin Parcul Natural Apuseni, din care cinci sunt încă în curs de omologare. Cele mai scurte durează în jur de două ore, mai puțin vizitarea obiectivelor de pe traseu. Iar cel mai lung ajunge până la 13 ore având de parcurs 40 de kilometri lungime, Banda Roșie.

Traseele, în marea lor majoritate, traversează creste muntoase și sunt clasificate cu dificultăți medii spre dificile. Este recomandat ca drumețiile să se facă în grupuri în care sunt și persoane abilitate pentru astfel de trasee sau cu o foarte mare experiență de drum.

Camping

Deși nu sunt locuri de campare delimitate ca și Campinguri, în Valea Sighiștelului, Padiș, IC Ponor și Gârda de Sus sunt mai multe zone de campare. Sunt totuși 2 zone oficiale, la Cabana Padiș și Glăvoi unde sunt amenajări în apropierea pensiunilor.

Cazări

În funcție de unde porniți în drumeție, pețiți să alegeți să vă cazați în Arieșeni, Vârtop sau Gârda de Sud, unde sunt o mulțime de pensiuni frumoase. Sau să înaintați puțin mai mult în Parc și să alegeți să stați în camping sau la una din cabanele din parc.

Bonus de Vizitare

În Parcul Natural Apuseni sunt în total 27 de obiective de vizitat. Dintre acestea, noi am ales 9 cele mai importante și de neratat. Totuși, printre celelalte se evidențiază, pentru a intra în top 10, Dealul cu Melci. Este o rezervație unicat, aflata în comuna Vidra din Apuseni și care, alături de Cascada Pisoaia, cunoscută ca și Cascada Miresii, vă vor lăsa fără cuvinte.

Nu-i așa că aveți noi intrări pe lista de vacanțe pentru anul acesta?

 

 

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-ne un SHARE de ajutor pe oricare dintre canalele noastre de mai jos: Facebook, Instagram, Pinterest, Twitter, WhatsApp sau chiar LinkedIn.