Cetatea Făgărașului

Cunoscută ca destinația cea mai importantă pe vremea lui Mihai Viteazul dar și locul celor mai îngrozitoare torturi, Cetatea Făgărașului este deschisă pentru a primi turiștii curioși.

Cetatea Făgărașului
Cetatea Făgărașului
Cetatea Făgărașului

Cetatea Făgărașului, asediată de nu mai puțin de 15 ori începând cu mijlocul anilor 1500 și până în secolul 19 nu a fost niciodată cucerită prin forța armelor. Linia defensivă a cetății începe cu podul de acces în cetate care trece peste canalul pe care astăzi se plimba grațios perechi de lebede albe și negre.

Dar și zidurile duble umplute cu pământ care ajung până la opt metri grosime au jucat un rol important în durabilitatea Cetății Făgărașului. Multumită priobabil și rolulului inițial al cetății. A fost acela de reședința pentru principii Transilvaniei dar și ca centru administrativ al domeniului Făgărașului.

Istoria furtunoasă a Cetății Făgărașului

Cetatea a devenit pe rând, în 1696 garnizoană a armatei austriece, urmând ca după 1867 să aparțină de armata maghiară și în final după 1918, a aparținuta armatei române. Iar cea mai neplăcuta destinație a primit-o începând cu anii 1948 și până în 1960, ca închisoare comunistă.

Zilele de glorie

Chiar dacă în primii ani, Cetatea Făgărașului a fost o bijuterie a renașterii transilvănene la dispoziția capetelor princiare ale Transilvaniei, cetatea a devenit și mai cunoscută în timpul lui Mihai Viteazul.

Pentru un an de zile, cetatea care a fost primită ca donație din partea lui Mihai Viteazul de către soția acestuia, Doamna Stanca. Pe parcursul acestei perioade, Cetatea Făgărașului a fost locul în care trebuia să ajungi pentru a fi sigur că ești văzut: patru baluri pe an și nenumărate serate muzicale. Toate acestea erau organizate de Doamna Stanca pentru nobilii transilvăneni și soțiile lor care-i țineau de urat domniei sale.

Tortura la rang de artă

Timp de cinci sute de ani, în turnurile și pivnițele castelului au fost deținuți și torturați mii de prizonieri, atât în vremurile de demult cât și în legendara închisoare comunistă.

Turnul Temniță este unul din locurile în care nu ai fi dorit să ajungi nici în vizita, acolo unde celula este îngustă de 50 de centimetri  iar cei închiși trebuiau să stea ghemuiți în apa rece, până la genunchi.

Iar Fecioara de Fier este unul din instrumentele cele mai de temut din colecția de obiecte pentru tortură. Se spune că, odată introdus în cușcă, ușa cu țepușe străpungea, pe rând, părți ale corpului prizonierului iar tortura putea să dureze și până la doua zile.

Cetatea Făgărașului în secolul XXI

După 2016, în urma unui amplu proiect de recondiționare, Cetatea arată aproape că nouă. Lipsește cu desăvârșire mobilierul original dar cele 66 de camere sunt gata să prezinte istoria prin expozițiile din Muzeul Țării Făgărașului și cele ale colecțiilor private primite în adăpost.

Sunt peste 20.000 de obiecte de patrimoniu expuse în Muzeul Tarii Făgărașului, de la Epoca Bronzului și până în secolul XIX. Sălile de expoziție sunt organizate atât pe firul temporal cât și pe caste și bresle iar colecțiile particulare prezintă obiecte de ceramică, sticlă, artă populară dar și obiecte de cult sau mobilier.

Camerele regale, de la etajul 2, precum Sala Tronului, Casa Darabanților, Casa Doamnei sau Salonul Principelui sunt mobilate după relatările din înscrisurile vremii, foarte auster. Mobilierul este tot o replică a celui original. Oricum original sau nu, veți fi impresionați de cât de impunătoare sunt sălile.

Trecând de la un etaj la altul, din cameră în cameră, toată experiența poate dura chiar și două ore. Poate chiar mai mult dacă zăboviți în uimire la diferitele obiecte expuse. Totuși, încă sunt spatii nevizitabile și altele în reamenajare. Vă imaginați când vor fi toate gata? Va trebui să vă trageți sufletul pe pajiștea din jur, admirând Cetatea în toata splendoarea ei.

Programul de vizitare îl găsiți aici, pe website, la Cetatea Făgărașului acasă iar cazare găsiți pe via-romania.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-ne un SHARE de ajutor pe oricare dintre canalele noastre de mai jos: Facebook, Instagram, Pinterest, Twitter, WhatsApp sau chiar LinkedIn.