Ce vizităm în jurul Bucureștiului

În jurul Bucureștiului sunt câteva palate, conace, grădini, locuri de joacă, activități extreme și chiar locuri de glamping foarte ofertante și atractive.

Ce vizităm în jurul Bucureștiului
Ce vizităm în jurul Bucureștiului
Ce vizităm în jurul Bucureștiului
Ce vizităm în jurul Bucureștiului
Ce vizităm în jurul Bucureștiului
Ce vizităm în jurul Bucureștiului

Știați că unele dintre locurile legendare de vizitat din București sunt, de fapt, în afara orașului? În jurul Bucureștiului sunt câteva palate, conace, grădini, locuri de joacă, activități extreme și chiar locuri de glamping foarte ofertante și atractive.

De obicei, bucureștenii sunt cei pe care îi găsești cel mai des în călătoriile de prin jurul Bucureștiului dar asta nu înseamnă că nu ajung aici și majoritatea turiștilor. Dacă citesc articolul acesta, desigur.

Adevărul este că dacă te afli în capitală și întrebi orice localnic unde să mergi în apropierea Bucureștiului îți va răspunde, în ordinea topului următor.

Top 15 locuri de vizitat pe lângă București

  1. Palatul Mogoșoaia

Aflat pe primul loc, sau poate din când în când, în funcție de anotimp în top 3, Palatul Mogoșoaia este un preferat al celor ce vor să iasă din oraș, dar nu foarte departe. Aflat la 15 km de București, pe timp de vară este casă a câtorva evenimente culturale, festivaluri de muzică, filme în aer liber iar în fiecare iarnă organizează Târgul de Crăciun. Pe tot parcursul anului Palatul poate fi vizitat în cadrul Nopții Muzeelor sau prin Muzeul de Artă Brâncovenească.

  1. Domeniul Știrbey

Celălalt favorit din topul locurilor speciale din jurul capitalei este Domeniul Știrbey. Aflat în Buftea, la o distanță relaxantă de centrul Bucureștiului, se poate ajunge la Summer Well și cu un Uber. Înafara perioadei de festival, restaurantul este unul din locurile căutate de gurmanzi și totodată scenariul perfect pentru diversele evenimentele importante.

  1. Therme

Chiar dacă nu se afla în mijlocul deșertului, Therme este o adevărată oază tropicală situată chiar lângă jungla urbană. Cum ieși din Otopeni, în 5 minute ești gata de a plonja în relaxarea din Spa-ul extrem de generos ca și dimensiune.

  1. Lagoo Snagov

Locul potrivit pentru o escapadă rapidă din București. Cobori direct din autostrada A3, pe malul lacului Snagov, la marginea Pădurii pentru un film în aer liber, o plimbare pe lac sau pur și simplu la un pahar de vorbă cu prietenii.

  1. Lacul Snagov

Despre lacul Snagov găsiți aproape toate informațiile în articolul de aici, unde am povestit mai pe larg, în vară.

  1. Divertiland Park

Este destinația favorită de vară a tuturor iubitorilor de apă. Orice tip de piscină pe care o căutați, se găsește în Divertiland. De la piscinele pentru copii până la cele cu valuri sau olimpică. Plus restaurant, bar și parcare asigurată pentru toți vizitatorii.

  1. Equestria

Clubul de echitație de lângă Săftica, este un spațiu de relaxare mai nișat. Dar totuși, pe lângă lecțiile de echitație, toți cei ce iubesc caii pot să îi viziteze, să privească spectacolele sau clasele de călărie și să participe ca spectatori la concursuri. Nu uitați să strecurați in buzunar un măr sau un morcov pentru vedete.

  1. Comana

O alternativă activă pentru o ieșire în natură este întotdeauna Parcul de Aventură Comana. Printre cele 9 trasee, unul se evidențiază atât prin gradul de dificultate cât și prin numele său: Vlad Țepeș.

  1. Edenland

Tot la capitolul aventură, dar mult mai complex și mai aproape de București este și Edenland Park. Înafara traseelor puteți alege o partidă de Air soft, sau să escaladați un perete anevoios. Sunt 12 activități distincte cu care să vă ocupați timpul și ziua o să pară mult prea scurtă.

  1. Conacul Matac

La polul opus activităților consumatoare de energie, o vizită la conacul de 100 de ani din Valea Călugăreasca o să vă intrige în drum spre o degustare de vinuri.

  1. Domeniul Greaca

Vorbind de vinuri și relaxare, nu puteți trece cu vederea o incursiune la Domeniul Greaca. Pe lângă degustarea de vinuri și bunătăți puse pe masă de chef, domeniul oferă un lucru inedit: un curs de supraviețuire cu un vânător autorizat.

  1. Domeniul Manasia – Conacul Hagianoff

Pentru a te bucura de vizita la conac, poți să ajungi în doua variante: la un eveniment numit „Chef pentru o zi” sau în cadrul unei vizite private care trebuie să adune un minim de 20 de persoane. Nu este ușor dar merită tot efortul pentru a experimenta creațiile culinare și vizita la conac.

  1. Vulcanii Noroioși

Legendele dar și adevărul despre Vulcanii Noroioși le aflați aici, mai pe larg. Iar de ajuns, în 2 ore din București veți și auzi bolboroselile dragonului.

  1. Conacul Bellu

Unul din muzeele, din zona Urlați este Conacul Bellu. Frumusețea uimitoare a arhitecturii românești tradiționale însă îl face atât de special încât, merită o plimbare până la cramă pentru a admira atât clădirea cât și expozițiile de patrimoniu.

  1. Ferma Animalelor

Cea mai mare distracție pentru cei mai mici dintre noi. La Ferma Animalelor calcă pragul aproape toți părinții sau bunicii care vor să-i învețe pe versiunile lor mai mici care sunt cele mai pufoase, cele mai gălăgioase, mai mari și mai docile animăluțe de casă.

Topul nostru a ajuns la final dar asta nu înseamnă că lucrurile rămân nemișcate. Atât noi cât și voi mai călătorim, mai umblăm și mai aflam lucruri noi. Eu sigur am lăsat câteva locuri pe dinafara topului dar poate știți și voi altele.

Așa că, vă aștept să introducem noi intrări în top, cu ajutorul vostru pe oricare dintre canalele noastre de mai jos: Facebook, Instagram, Pinterest, Twitter, WhatsApp sau chiar LinkedIn.