Cascada La Văioaga

Un traseu potrivit pentru oricine, drumul de acces către Cascada La Văioaga, este cel mai scurt dintre toate drumețiile amenajate în Parcul Național Cheile Nerei Beușnița.

Cascada La Văioaga

Cascadele sunt medicamente naturale împotriva stresului si a efectelor adverse ale vieții cotidiene. Iar căderea de apă, înaltă de 5 metri a Cascadei La Văioaga este unul dintre acestea.

Nu este la fel de mare ca Șușara sau Beușnița dar este frumoasa ca o pictură în mișcare. Este cu adevărat spectaculoasă după o perioadă de ploi serioase când, debitul mare al apei se înspumează la coborâre.

Traseu de ajuns

După o scurta plimbare pe traseele de drumeție din Parcul Cheile Nerei Beușnița, pe cursul pârâului Beiului, se aude deja chemarea cascadei.

Cel mai ușor se ajunge la în Valea Beușnița pe marcajul Punctului Galben, pornind de la Potoc, via Chireagul Mare. Sunt doar 3 kilometri de umblat ceea ce înseamnă o plimbare de maxim o oră, cu tot cu pauze.

Altfel, ajunși la Podul Bei, în drum spre Lacul Ochiul Beiului, drumul se împarte iar dacă alegeți drumul pietruit,îin jumătate de ora sunteți La Văioaga.

Se poate ajunge și cu mașina până în apropiere, deasupra cascadei dar, frumusețea de La Văioaga nu poate fi pe deplin cuprinsă fără drumul făcut la pas până acolo.

Unele dintre traseele din apropiere, la distanțe de numai până într-o ora, sau chiar 10 minute de Cascada La Văioaga, vă duc către Cascada Beușnița, Lacul Ochiul Beiului sau La Tunele.

Cazare

Pentru a fi mai aproape de oricare dintre obiectivele de vizitat din Parcul Național Cheile Nerei Beușnița, vă puteți caza chiar în Camping Ochiul Beiului. Altfel, în funcție de cât de lungi vreți să fie traseele, în pensiunile din împrejurimi sunt oricând ocazii de cazare minunate.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-ne un SHARE de ajutor pe oricare dintre canalele noastre de mai jos: Facebook, Instagram, Pinterest, Twitter, WhatsApp sau chiar LinkedIn.